Biserica ortodoxă din Reghin, purtând hramul “Sfânta Treime”, a fost construită între 1807-1811 de către familia de negustori armeni Ioan şi Maria Marinovici, stabilită acolo la începutul secolului al XIX – lea. Ceea ce este deosebit la construcția acestei biserici e modul în care a fost ridicată, prin eforturile materiale ale comunității românești din Reghin, deopotrivă ortodocşi şi greco-catolici.
În cimitirul acestei biserici se odihnesc în pace mari personalităţi ce au animat cândva viaţa urbei. Aici odihneşte ctitorul primei şcoli româneşti din Reghin, Theodor Şerbanu, baronul Vasile Ladislau Pop, fost viceguvernator al Transilvaniei şi preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie al acestei provincii, memorandistul Patriciu Barbu, mulţi membrii ai familiei Bardoşeştilor, cândva temelia culturii Reghinului, doctorul Eugen Nicoară, precum şi 10 protopopi greco-catolici şi unul ortodox. Tot aici sunt îngropaţi şi ctitorii bisericii Ioan şi Maria Marinovici. Familia s-a stins prin moartea ultimei descendente, Rita Maria Marinovici-Chiricuţă, fosta soţie a reputatului doctor Ioan Chiricuţă, cel care a ridicat Spitalul de Oncologie din Cluj. Tot aici a slujit până în 1948, când a fost arestat, cel ce avea să devină mai târziu singurul cardinal al României, Alexandru Todea.
GALERIE FOTO








